Recunoscut la nivel național drept creator și păstrător al valorilor tradiționale românești, Mircea Lac este un om cum tot mai rar găseşti, o enciclopedie a vieţii şi a meşteşugurilor autohtone, dar şi un meşter priceput, în mâinile căruia orice material brut capătă viaţă. Lucrează pe mai multe materiale – pe sticlă, piatră, metal, os, dar preferă lemnul: „Sunt multe domenii în arta populară şi am încercat să le fac pe toate. Cred că lemnul este cel mai special, e mai organic, mai aproape de natura omului. Zice şi zicala că «românul e frate cu codrul» şi e legat de civilizaţia lemnului. Era la îndemână şi se prelucra uşor”. Meșteșugul l-a învățat în satul său natal Almașu Mare de la vecini și rude, apoi de la vestiții meșteri populari din Zona Zarandului. În prezent este singurul meșter care stăpânește cu desăvârșire meșteșugurile milenare pădurenești ale legării lemnului în cositor, ale confecționării tiparelor de piatră pentru turnat „zimții de balț”, cataramele și pandantivele din cositor, cât și confecționarea podoabelor ce înnobilează costumul pădurenesc al femeilor („lanțuri cu ciorcoloț, lanțuri în scărică, lanțuri cu chei și inele, lanțuri șerpești, balț cingătoare și balț pe chici”). De asemenea este singurul care mai confecționează, după tehnici originale și cu materiale autentice, celebrele obiecte ceremoniale ale nunții pădurenești („șocanul de nuntă” și „bâtul de nănașă”).
Oricine îl cunoaşte pe Mircea Lac are binecuvântarea cerului de a păşi bine îndrumat în fantastica lume a artei ţărăneşti. Odată ce ţi-a deschis uşa atelierului, mirosul de lemn refăurit te înconjoară. Mii de piese îţi fură sufletul şi nu mai ştii pe care să o admiri prima dată. De fapt, multe dintre ele nu sunt simple obiecte casnice. Unele au poveşti extraordinare şi ţin de obiceiuri din negura timpului. Două linguri de lemn prinse laolaltă printr-un lanţ, tot de lemn, îşi deapănă rânduiala: „Trebuia ca mirii să mănânce cu ele şi să rămână legaţi pe toată viaţa ca lingurile astea! Undeva prin Nordul Moldovei, când murea unul dintre soţi, se rupea lanţul şi se aşeza în coşciug lingura sa”. Şi oricât ai căuta, lanţul de lemn nu are nici o lipitură – practic, zalele se sculptează aşa înlănţuite dintr-o singură bucată: „Trebuie doar să lucrezi cu atenţie şi să cunoşti foarte bine fibra lemnului că, dacă nu, îl rupi!”. Obiectele vorbesc însă şi despre importanţa celui ce le poartă – o dovadă a găsit-o Mircea Lac în bâta pădurenească a nănaşei: „Femeia acolo e un personaj important. De multe ori, când mi-am făcut cercetările în ţinut şi întrebam ceva, femeia imediat dădea bărbatul la o parte şi zicea că vorbeşte ea. Şi bărbatul se supunea – bănuiesc că e ceva rămăşiţă matriarhală acolo. Pe bâta nănaşei, sunt nişte inele care sună tare când mişti lemnul şi era semn că vine nănaşa! Rolul ei era foarte important şi după căsătorie”.
În cei 50 de ani de activitate în domeniu,
profesorul și sculptorul
Mircea Lac s-a dedicat în totalitate pasiunii sale pe care a reuşit să o transmită şi copiilor care i-au trecut pragul atelierului. Cu o daltă, un şmirghel şi o unealtă de traforaj, maestrul împreună cu învățăceii săi realizează zilnic numeroase machete din lemn, furci de tors, fusuri de moară, lanţuri şi „linguri de dragoste”. De-a lungul carierei sale a realizat multe expoziţii cu obiecte tradiţionale şi artizanale în toată lumea și a obţinut premii importante la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale,
contribuind, prin strădania lui, la consolidarea imaginii României în lume.
Pentru meritele sale deosebite, în 2018, a fost declarat Tezaur Uman Viu şi a fost inclus în patrimoniul UNESCO.
LIA PINTILIE