Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Sfintele Paşti, revigorează lumea înconjurătoare, atât natura, cât şi omul, cu sufletul şi îndemânarea sa. Acestui proces nu i se sustrag nici meşteşugarii. În perioada premergătoare Învierii Domnului apar produse manufacturate de o nemaipomenită gingăşie şi puritate. Ne vom referi la icoane şi în mod deosebit la cele migălite din coji de ouă. Oul sugerează, şi în acest domeniu, izvorul vieţii şi al devenirii. Aceşti meşteri sunt rari şi au talent, îndemânare şi multă răbdare. Unul dintre ei este suceveanul Irinel Parasca. El pictează de la trei ani, însă nu pictura a fost principala sa resursă financiară. Până la 35 de ani, a studiat vioara şi a fost învăţător la o şcoală din Paşcani. Apoi, şi-a dat seama că adevărata sa chemare este pictura închinată Vieţii şi lui Dumnezeu. Investeşte bani în materiale, mai ales în vopsele, că ouă găseşte mai uşor. Trăieşte din ce vinde. După cum mărturisea meşterul, calitatea şi originalitatea îi aduc profitul. Acesta, mai mult în plan moral. Evită publicitatea prin mass-media, preferând să-şi promoveze lucrările la târguri sau expoziţii, unde intră în contact cu iubitorii de artă şi morală religioasă. De asemenea, efectuează numeroase călătorii, având astfel posibilitatea de a cunoaşte oamenii. Deşi este român ortodox, este mai apreciat de catolicii italieni. Aici icoanele sale nu numai că sunt vândute, ci şi venerate. „Fecioara cu pruncul” şi „Înălţarea” sunt adorate în adevăratul sens al cuvântului. Dar nu uită mănăstirile din ţară, unde găseşte mereu cunoscători şi cumpărători. Meşteşugul său este recunoscut şi prin faptul că patru ouă de struţ, împodobite de el cu pictură bizantină, au ajuns în marile catedrale din Hamburg, Florenţa şi Milano.
Alături de el, ca mesageri ai creştinismului şi ai meşteşugului românesc sunt şi alţii, printre care Alina Coconu, o tânără de pe plaiuri gorjene, care a simţit că trebuie să facă icoane adresate sufletului şi nu altarelor. A început să picteze, încă din adolescenţă, diferite peisaje şi portrete, conştientizând mai târziu că adevărata ei chemare sunt icoanele. Liceul de specialitate pe care l-a absolvit şi cursurile de pictură pe şevalet au învăţat-o tehnicile de preparare a suporturilor pe care le foloseşte. Dintre acestea, mai deosebite sunt cele din coji de ouă. Icoanele realizate în acest mod au o complexitate aparte. Pentru a realiza o icoană de mici dimensiuni are nevoie de cojile de la zece ouă crude. Trebuie să potrivească fiecare bucăţică ca într-un puzzle. „Mi-a plăcut efectul pe care îl dau cojile de ou sparte în bucăţele! Am văzut un ou sfărâmiţat şi mi-am dat seama că seamănă cu un mozaic. Aşa că m-am gândit să le lipesc pe lemn şi să văd ce rezultă. Efectul este foarte frumos! Lipesc fiecare bucăţică de coajă de ou cu penseta pe lemn cu un amestec special, după care dau peste ou cu alt amestec cu grund, căci coaja de ou este alunecoasă şi nu se prinde culoarea acrilică. Pictez cu acrilice, culorile sunt mai vii, iar la final le dau cu lac”, mărturisește meșterița gorjeană. Lucrează săptămâni întregi la o icoană de acest fel. A reuşit să realizeze zece icoane din coajă de ou. Tânăra creatoare spune că nu poate picta oricând o icoană. Dar când inspiraţia îi umple sufletul, icoanele sale pe coji de ouă, sau chiar pe ouă întregi, devin imagini ce aparţin cultului creştin.
Iconarii pe coajă de ou au fost şi vor rămâne adevăraţi mesageri ai meşteşugului românesc.
LIA PINTILIE