Educația în domeniul frumuseții intră într-o nouă eră, odată cu lansarea unui parteneriat strategic între Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, Top Line și conceptul educațional Raphael Perrier. Acest proiect unic în România aduce metodologii internaționale și tehnologii avansate în școlile de hairstyling, punând accent pe practică, inovație și adaptabilitate la cerințele pieței.
Vorbim, practic, despre un program inovator care pregătește viitorii profesioniști ai coafurii pentru realitatea din salon.
Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, cu tradiția sa în învățământul profesional, Top Line, un nume emblematic în industria beauty, și Raphael Perrier – un mag al foarfecii cu palmares mondial. Împreună, au pus bazele unui program care promite să schimbe regulile jocului. „Nu mai e vorba doar de teorie sau examene”, susțin inițiatorii proiectului, care au în plan să formeze „un spațiu unde elevii învață prin simulări reale, au acces la tehnologii de ultimă oră și se formează după standarde internaționale”.
Printre altele, elevii Colegiul UCECOM „Spiru Haret” vor beneficia de o serie de avantaje, cum ar fi:
Programe structurate pe nivele – de la baze până la tehnică avansată;
Resurse moderne – manuale interactive, videoclipuri tehnice pas cu pas și o aplicație digitală cu trenduri actualizate;
Simulator de tunsoare – pentru exersarea în siguranță a tehnicilor complexe;
Acces la evenimente – naționale și internaționale, unde pot învăța de la cei mai buni profesioniști în domeniu;
Metodă progresivă – creată de Raphael Perrier, campion mondial și formator al echipei Franței de hairstyling, care combină disciplină, creativitate și tehnică.
Prin modul în care a fost gândit, acest parteneriat este cu adevărat unic. Pune accent pe o pregătire intensă pentru realitate, elevii fiind educați nu doar pentru examene, ci și pentru cerințele din salon. De asemenea, dincolo de oportunitățile globale oferite (legături cu rețele internaționale și expunere la cele mai noi trenduri), reprezintă și o investiție în viitor, cei mai talentați tineri fiind susținuți să devină lideri ai industriei.
Raphael Perrier este un nume de referință în lumea hairstyling-ului – campion mondial la coafuri artistice, antrenor al echipei Franței în competiții internaționale și creatorul unui concept educațional recunoscut pentru abordarea sa practică și inovatoare.
„Investim în educație. Susținem viitorul. Formăm profesioniști!”, acesta este motto-ul parteneriatului. Pentru tinerii pasionați de hairstyling și care vor să transforme o înclinație într-o profesie, programul oferit de Colegiul UCECOM „Spiru Haret” reprezintă o poartă către excelență și recunoaștere globală. După cum spune chiar Perrier, „frumusețea este un limbaj universal, iar noi scriem acum un nou capitol”.



