Puțini intelectuali români de la începutul secolului al XX-lea au lăsat o amprentă atât de puternică asupra vieții politice, culturale și economice a țării precum Constantin Stere. Jurist, scriitor, publicist și om politic, dar mai ales un teoretician al cooperativismului, Stere a pledat cu o pasiune rară pentru modernizarea satului românesc și pentru ridicarea meșteșugarilor și a țăranilor prin forme asociative, ca alternativă la un „capitalism sălbatic” care lăsa mase întregi de oameni în afara progresului.
Născut în noiembrie 1865, la Cerepcău, în Basarabia, într-o veche familie de boieri, Constantin Stere și-a început viața sub semnul frământărilor. Adolescent rebel, atras de ideile narodnicilor ruși, a fost arestat și deportat în Siberia, unde a cunoscut asprimea detenției între 1886 și 1892. Ani de suferință, care însă i-au călit spiritul și i-au dat convingerea că destinul lui va fi legat de lupta pentru libertate și dreptate socială. Această experiență avea să se regăsească mai târziu în scrierile sale memorialistice, precum În voia valurilor și ampla frescă autobiografică În preajma revoluției.
După întoarcerea din exil, s-a stabilit la Iași, unde a absolvit Facultatea de Drept și a devenit profesor universitar și, mai târziu, rector. Tot la Iași, Stere a intrat în viața culturală, fiind unul dintre fondatorii revistei Viața Românească, un adevărat laborator de idei și de afirmare a specificului național. Dar adevărata lui vocație nu era doar cea de dascăl sau publicist, ci de gânditor social și reformator.
Apostol al cooperativei
Într-o Românie încă dominată de marii proprietari de pământ și de inegalități sociale, Constantin Stere a înțeles că progresul real nu putea veni decât prin mobilizarea maselor rurale. El a pus bazele teoretice ale poporanismului și a devenit, alături de Ion Mihalache și Virgil Madgearu, unul dintre părinții spirituali ai țărănismului. În centrul acestor doctrine se afla cooperativa – meșteșugărească sau agricolă – văzută ca instrument al solidarității economice și ca soluție practică la sărăcie și marginalizare.
Stere a scris lucrări fundamentale despre rolul cooperativelor în economia rurală, pledând pentru asocierea țăranilor și a micilor producători. El considera că numai prin cooperare oamenii simpli își pot apăra interesele în fața capitalului mare și a pieței neloiale. „A duce masele țărănești în viața publică” nu era doar o lozincă politică, ci o strategie de modernizare socială, bazată pe organizare, educație economică și participare activă.
Politician incomod și unionist fervent
Pe lângă activitatea de gânditor social, Stere a fost și un politician de prim-plan. A intrat în rândurile Partidului Național Liberal, unde a fost prefect de Iași și lider local, dar s-a distanțat de Brătieni în anii Primului Război Mondial, când s-a opus intrării României alături de Rusia, pe care o considera un pericol pentru Basarabia.
Destinul i-a dat dreptate într-un fel: în martie 1918, Constantin Stere s-a aflat în mijlocul evenimentelor de la Chișinău și a avut un rol esențial în adoptarea Declarației de Unire a Basarabiei cu România. A fost ales apoi președinte al Sfatului Țării, confirmându-și vocația de lider al românilor basarabeni.
Ulterior, s-a apropiat de Partidul Țărănesc, alături de Mihalache, Halippa și Lupu, și a contribuit la fuziunea acestuia cu formațiunile similare din Basarabia. Prin aceasta, Stere a întărit curentul de stânga și componenta socială a partidului, insistând mereu asupra cooperativelor ca motor al emancipării.
Dincolo de politică, Stere a fost și un scriitor pasionat. Romanele sale și lucrările memorialistice sunt mărturii vii ale unei vieți tumultuoase, marcate de exil, luptă, dar și idealism. A murit în 1936, la Bucov, județul Prahova, în discreție și oarecare uitare, dar ideile sale au supraviețuit.
Astăzi, când spiritul cooperatist românesc caută noi forme de afirmare, figura lui Constantin Stere rămâne o sursă de inspirație. El a arătat că asocierea liberă și solidaritatea între oameni pot fi o cale de modernizare și de apărare împotriva exceselor pieței.
Moștenirea sa este dublă: pe de o parte, contribuția la făurirea României Mari, prin rolul său în Unirea Basarabiei; pe de altă parte, contribuția la conturarea unei viziuni economice și sociale având la bază cooperația, care rămâne actuală și astăzi.