Povestea lingurilor de lemn cu simboluri străvechi
Nu există categorie de obiecte casnice pentru care lemnul să nu poată constitui materia primă, iar una dintre cele mai mari satisfacții ale unui meșter popular este să își vadă creația finalizată. Îmbinând utilitatea cu nevoia, Viorel Marian, sculptor în lemn, realizează, de zeci de ani, modele deosebite de linguri, farfurii și alte obiecte sculptate.
Viorel Marian sau Vioară, așa cum îl alintă numai cei apropiați sufletului său, a văzut lumina zilei în Târgul Fălticenilor, la 25 iunie 1962, Sânzienele fiindu-i mereu aproape de-a lungul vieții. Până în anul 1989 a trăit destinul oricărui tânăr român aflat în lagărul socialist. Înainte de a ciopli, a facut multe alte lucruri. Un moment nu tocmai îmbucurător din existenţa sa l-a apropiat de arta lemnului, deşi domeniul nu îi era străin. 11 ani a lucrat ca tâmplar mecanic, însă când a venit timpul disponibilizării, a fost nevoit să se retragă. În anul 1995, la sfatul unui bun prieten, el însuși meșter popular, dar și aventurier pe înălțimile spiritului, începe prietenia sa inefabilă cu lemnul. Dupa propria-i mărturisire, avea, totuși, unele antecedente în familie: bunicul dinspre tată era cel mai bun tâmplar din satul Dolhești, județul Suceava. Bunicul dinspre mamă se ocupa cu oieritul și-și lucra singur lingurile și instrumentele pentru stână. S-a perfecţionat din mers, la început învăţând să dea o nouă viaţă lemnului de la meşterii din localitatea natală. Nu a avut parte de un maestru în meşteşugul său, fiind un pasionat autodidact, desăvârşirea profesională venind, mai cu seamă, de la studierea, cu multă atenţie, a albumelor de artă populară, din dialogurile cu meşterii mai experimentaţi. De aici a rezultat o bună cunoaştere a ornamenticii populare româneşti, a tehnicilor de lucru, a materiilor prime, precum şi a universului arhaic românesc în care lingura de lemn a vieţuit milenii la rând. Aşa se face că pe obiectele sale găsim, cu predilecţie, motive decorative din ornamentica tradiţională românească, interpretate adesea într-o manieră personală originală, ceea ce i-a conferit lui Viorel Marian un stil propriu, aproape inconfundabil. Lemnul în care lucrează de peste 30 de ani este cel de plop alb și cel de cireș sălbatic, dar uneori folosește și lemnul de nuc. Lemnul de cireș, dacă este dat cu ulei, capătă o nuanță mai închisă, iar dacă este și ținut în apă de var, capătă o culoare arămie frumoasă, pe lângă faptul că varul are și virtuți antiseptice bine știute.
Viorel Marian spune o poveste cu fiecare lucrare pe care o face, obiectele de artă confecționate purtând semnificații puternice. Însă ceea ce l-a fascinat și l-a determinat pe meșter să se dedice cu consecvență lingurilor cu simboluri străvechi crestate în lemn este lingura mirilor sau „lingura îngemănată” pe care tinerii o foloseau o singură dată, în noaptea nunții pentru a mânca din aceeași strachină. Pe coada lingurii erau prezentate două păsări dispuse spate în spate, ca doi războinici atenți la pericolele care puteau veni din toate direcțiile, cu o inimă ce îi unea în partea superioară, simbol al dragostei, și care despica o broască, semnificând răul, în partea inferioară. „Are o semnificație foarte profundă, este un simbol al fidelității, al statorniciei cuplului, iar după ce o foloseau în noaptea nunții, părinții o păstrau și o dădeau mai departe primului copil care se căsătorea”, spune meșterul popular.
La circa un an de la iniţierea în tainele lemnului a început să cutreiere târgurile şi festivalurile de artă populară din ţară şi din străinătate (Elveţia, Quatar, Canada, Iordania, Germania, Cehia şi Italia), mai ales peste hotare fiind un extraordinar ambasador al României tradiţionale. Din august 2000 este membru al Asociaţiei Creatorilor Populari din România, iar din martie 2004 este membru fondator al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.
Portretul său nu ar fi întreg dacă nu am aminti respectul, aproape evlavia, pe care meşterul din Fălticeni îl poartă costumului popular românesc, el fiind, de departe, unul dintre meşterii contemporani care fac acest lucru dintr-o necesitate interioară, dintr-o convingere personală, fără a fi silit la acest gest de nimeni şi de nimic.
LIA PINTILIE