Elevii de la “UCECOM Spiru Haret” vor deprinde tehnicile celebrei Academii Raphaël Perrier
Colegiul UCECOM Spiru Haret își respectă renumele construit în ani de muncă și seriozitate și dovedește, încă o dată, că pune pe primul loc generațiile viitoare. Astfel, elevii care urmează cursurile claselor de hairstyling au început să deprindă tainele acestei meserii de la unii din cei mai buni specialiști din lume. Tehnicile de tuns și coafat le vor fi predate de profesioniștii Academiei Raphaël Perrier, considerată cea mai de succes și inovatoare academie de coafură din lume.
Parteneriatul dintre UCECOM și Raphaël Perrier a fost anunțat încă din septembrie, în cadrul ceremoniei de deschidere anului școlar 2024-2025.
„Elevii colegiului vor avea posibilitatea să învețe tehnici noi de tuns, să afle tendințele la nivel mondial în domeniul coafurii, astfel încât să intre, apoi, în domeniul muncii având cunoștințe solide și tehnici de lucru actuale. Elevii vor avea oportunitatea de a lucra cu produse profesionale oferite de Top Line și de a participa la un schimb de experiență cu specialiștii Academiei Raphaël Perrier din Franța, prin intermediul programului Erasmus.
Managementul Raphaël Perrier s-a arătat deschis și încântat de această colaborare, iar profesorii de la UCECOM au primit cu entuziasm această oportunitate, considerând-o o șansă valoroasă pentru dezvoltarea elevilor lor”, a declarat, la momentul respectiv, Diana Baicu, șefa Top Line, compania care a adus și dezvoltă în România Academia Raphaël Perrier.
Dar, ce face atât de specială Academia Raphaël Perrier, încât este văzută drept cea mai de succes și inovatoare școală de coafură din lume? Una din inovațiile sale este includerea tehnologiei de ultimă generație cu scop educativ. Spre exemplu, cu ajutorul simulatorului de tuns 3D, unic în lume, și al căștii de realitate virtuală, stiliștii pot explora saloane de frumusețe din mari metropole și pot învăța cele mai noi tehnici de tuns, perfecte pentru adoptarea celor mai avangardiste trenduri.
De fapt, acesta a fost și scopul pentru care cei de la Raphaël Perrier au venit în România – să ne ofere ocazia de a învăța metoda trademark Perrier, dar și de a forma noi generații de specialiști în domeniu. Iar conducerea școlilor cooperației meșteșugărești a reușit o performanță cu adevărat remarcabilă asociind numele UCECOM de cel al renumitei Academii Raphaël Perrier, colaborare sinonimă cu excelența într-un domeniu de activitate extrem de pretențios și, deopotrivă, apreciat.
Laurențiu Teodorescu



