An de an, câțiva locuitori din Gura Râului, o comună pitorească din Mărginimea Sibiului, străbat 1.700 de kilometri până în sudul Alsaciei, în Franța. Scopul lor este unul solemn și profund personal: să se reculeagă la mormintele soldaților români care și-au găsit sfârșitul în lagărul de la Soultzmatt, în timpul Primului Război Mondial.
Paradoxal, deși pământul pe care pășesc se află în Franța, el aparține simbolic României. La 30 august 1919, comunitatea locală din Soultzmatt a donat oficial terenul statului român pentru a înființa acolo o necropolă militară. A devenit, astfel, un loc de memorie națională, în care odihnesc 678 de ostași români; este un fragment de Românie sădit în inima Europei Occidentale.
Soultzmatt – lagăr, suferință și jertfă
Începând cu anul 1917, sute de prizonieri români au fost aduși de armata germană în lagărul din Val du Pâtre (Pădurea Păstorului), în Alsacia ocupată. Proveneau atât din Vechiul Regat, cât și din Transilvania aflată încă sub dominație austro-ungară. Capturați de trupele conduse de generalul von Falkenhayn, acești militari au fost supuși unor condiții inumane: muncă forțată, frig, foamete și tratamente degradante. Într-o singură noapte, 27/28 ianuarie 1917, 125 dintre ei au murit înghețați. Mărturiile păstrate în arhivele franceze sunt cutremurătoare: „Prizonierii români erau atât de înfometați de către gardieni, încât erau reduși la starea de schelete și mureau ca șoarecii”.
Imaginile de epocă, care arată trupuri firave săpând în pământ înghețat, întăresc dimensiunea tragediei.
După război, recunoștința comunității locale față de sacrificiul acestor ostași s-a transformat în acțiune concretă. În 1919, autoritățile franceze au decis strămutarea rămășițelor pământești într-un cimitir demn de memoria eroilor români. Au fost amenajate 553 de morminte individuale și un mormânt comun pentru cei 125 de soldați morți în acea noapte cumplită de iarnă.
Pe 9 aprilie 1924, în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, cimitirul militar românesc din Soultzmatt a fost inaugurat oficial. Era prima oprire a vizitei de stat a cuplului regal în Franța. În ziua următoare, cei doi suverani au fost primiți la Paris, într-o vizită istorică de consolidare a relațiilor româno-franceze.
Pe o placă de marmură albă, cuvintele Reginei Maria dăinuie și astăzi: „Soldați români! Departe de patria voastră pentru care v-ați jertfit, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie în acest pământ care nu vă mai este străin!”.
În octombrie 2019, ca semn al continuității acestei legături, localitatea Soultzmatt s-a înfrățit oficial cu Gura Râului. O piațetă a primit numele comunei sibiene, iar autoritățile franceze au reafirmat atașamentul față de memoria eroilor români.
„Este un loc de suflet al nostru, al românilor, indiferent de țara în care trăim. Crucile cu bucăți de tricolor amintesc că, acolo, iubirea de țară e mai vie ca oriunde. Și ei sunt ai noștri. Și-au dat viața pentru România, iar pentru asta nu o să-i uităm”, spune primarul Gheorghe Călin, edil în Gura Râului.
De fiecare dată când sibienii ajung la cimitirul din „Pădurea păstorului”, aprind lumânări, depun flori și rostesc rugăciuni în limba română. Nu sunt singuri: românii stabiliți în Franța li se alătură în acest pelerinaj al memoriei.
La peste 100 de ani de la jertfa acestor ostași, necropola militară de la Soultzmatt rămâne nu doar un loc de odihnă veșnică, ci și un pod spiritual între Franța și România. Acolo, în pădurea de la marginea Alsaciei, se află o mică Românie. Una vie, una plină de recunoștință. Și tot acolo, județul Sibiu își spune povestea tăcută despre onoare, suferință și memorie. Este ovestea unor oameni simpli care, de peste un secol, refuză să-și uite eroii.