Peste 40 de unități de învățământ și 16 companii, prezente la Târgul Educațional organizat la Universitatea Artifex
Într-o perioadă în care piața muncii cere tot mai multă specializare, iar meseriile sunt din ce în ce mai tehnologizate, soluțiile au venit chiar din școală. Târgul Educațional „O carieră de succes”, desfășurat în zilele de 26 și 27 mai la Universitatea Artifex, din Capitală, le-a oferit elevilor și părinților oportunitatea de a descoperi avantajele concrete ale învățământului profesional și dual.
Organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Învățământului Preuniversitar al Cooperației Meșteșugărești „Spiru Haret”, evenimentul a reunit 34 de licee și colegii tehnologice, precum și 16 parteneri economici activi.
Dialog direct cu viitorul
Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, însoțiți de părinți și profesori, au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții unităților de învățământ și ai companiilor care susțin programele de formare practică. Ofertele educaționale au fost prezentate într-un mod interactiv, iar specializările – de la mecatronică și gastronomie, la coafură sau activități economice – au fost explicate elevilor interesați de o carieră tehnică sau aplicată.
Organizatorii au transmis un mesaj clar: „Viitorul poate începe cu o meserie bine aleasă!”. Într-un peisaj educațional în care învățământul profesional este deseori tratat cu superficialitate, târgul organizat de ISMB și Fundația Învățământului Preuniversitar al Cooperației Meșteșugărești „Spiru Haret” a reușit să demonstreze că acesta poate fi o alegere strategică, nicidecum o soluție de avarie.
Printre instituțiile remarcate s-a numărat și Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, care a prezentat o ofertă educațională diversă, cu accent pe formarea practică în condiții moderne. Elevii interesați de meserii căutate precum tehnician în activități economice, tehnician mecatronist, bucătar sau frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist au avut ocazia să afle detalii despre atelierele de practică, colaborările cu firme de profil și oportunitățile internaționale de tip Erasmus+.
Cu laboratoare bine echipate și parteneriate solide în mediul privat, colegiul a demonstrat că poate oferi nu doar calificări, ci și perspective reale de angajare.
Târgul s-a încheiat cu un mesaj optimist: învățământul profesional și dual poate contribui decisiv la reducerea abandonului școlar și la formarea unei generații pregătite pentru provocările economiei reale. Publicul format din elevi, părinți și cadre didactice a reacționat pozitiv, mulți exprimându-și interesul pentru a alege o formare profesională clară și orientată spre viitor.
Evenimentul găzduit de Universitatea Artifex, „perla” învățământului din sistemul cooperatist, a fost mai mult decât un târg educațional, a fost un semnal clar că România are nevoie de meseriași bine pregătiți, de elevi încrezători și de părinți informați. Cariera de succes începe, fără îndoială, cu o alegere educațională inspirată.


