Olăritul este considerat cel mai vechi meșteșug din istorie. Aparent una ușoară, munca asta necesită mult talent, dar și pricepere, iar nu întotdeauna rezultatul este tocmai cel așteptat. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, olarii sunt primii critici ai creației populare – ei văd, simt și elimină defectele mai bine ca oricine și privesc lucrarea în primul rând din perspectiva eșecului fiindcă își doresc ca produsul finit să atingă perfecțiunea.
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă această muncă, ne-am gândit că nu strică să descoperim măcar o părticică din tainele olăritului. Totodată, observăm că acest meșteșug începe să se răspândească printre tineri, care caută să-i valorifice potențialul și din punct de vedere al câștigului material.
Economia de piață și pătrunderea produselor de serie în România, importate din China, sunt principalele motive pentru care azi avem o îndelungată și ireversibilă criză a meșteșugurilor populare. Dintre cele care încă mai supraviețuiesc, anacronice precum vremurile din care provin, puține pot trezi emoția filonului tradițional, autentic românesc precum cele care au la bază ceramica. Olăritul stă la granița dintre meșteșug și artă, dar tocmai în această dezbatere regăsim frumusețea-i milenară – pământul, apa și focul s-au unit într-o ceremonie sacră a nașterii creației populare.
Românii au moștenit olăritul din adâncul timpurilor, dovezi ale practicării sale pe meleagurile carpato-danubiano-pontice datând din perioada neoliticului. Dincolo de formă, proporții, decor ori culoare, vasele de ceramică ieșite din mâinile olarilor reprezintă nu doar necesitatea acoperirii unor rosturi practice, ci și definiția virtuți artistice a meșteșugarului, care a pus în creația sa toată știința, inventivitatea și imaginația avute.
Încă din vremuri demult apuse, țăranul român s-a înconjurat de lucruri care îi erau utile, niciodată pur decorative și impersonale. Astfel, vasul de lut a întruchipat dintotdeauna lucrul viu născut din mâini truditoare, care au știut să rostuiască materia primită de la Dumnezeu, înnobilând-o prin efort și suferință. Dacă mai crede cineva că olăritul este o joacă de copii, atunci să petreacă doar câteva ore într-un atelier și să vadă munca brută ce necesită forță, îndemânare și temeinice cunoștințe depusă de un meșteșugar; poate nu degeaba femeile sunt chemate să ajute doar la decoratul vaselor.
Privind la uneltele folosite (troaca, mezdreaua, cuțitoaia, fachieșul și plotogul, cornul, gaița) înțelegem și care sunt principalele etape ale preparării lutului înainte de ardere – curățire, dospire, frământare, modelare, uscare, ornamentare. Să amintim și de morișca de mână, o simplă râșniță folosită pentru măcinarea fină a oxizilor de plumb și a nisipului ce intrau în compoziția smalțului aplicat pe vasele de lut între două arderi în cuptor.
Bineînțeles, vedeta atelierului este roata olarului, formată din două discuri (unul mai mic, sus, și unul mai mare, în partea de jos) unite printr-un ax vertical. Bulgărele de pământ se așează pe discul de sus, iar meșterul olar, cu piciorul, mișcă rapid discul de jos, astfel învârtind roata ce va da forma circulară vasului dorit.
Tinerii învață meșteșugul olăritului
Și cum tinerii sunt tot mai atrași de „misterul” artei populare, mulți au început să cocheteze cu olăritul. Ba, unii încearcă să facă și bani din asta, căci valorificarea materială trebuie să reprezinte, în fapt, un obiectiv al oricărui meșteșugar și nimic rău nu este în asta.
Astfel, în România au început să apară din ce în ce mai multe școli/tabere care își propun să prezinte oamenilor tainele olăritului. Pe Valea Buzăului, de exemplu, la Colți, un astfel de atelier de ceramică a fost organizat la Centrul de Artă Aluniș. Zeci de copii învață să folosească roata, modelează lutul, pun întrebări și primesc răspunsuri.
Astfel, tradiția este dusă mai departe în zonă și, totodată, se dă un ajutor și creșterii și dezvoltării comunității locale.
Cooperația meșteșugărească din România este plină de specialiști în domeniu, meșteșugari care în orice moment ar putea să își împărtășească vasta experiență celor interesați, mai cu seamă dacă proiectele derulate se dovedesc a fi de succes. Și economic, dar mai ales spiritual.