Mai bine de 1,2 miliarde de oameni suferă de sărăcie acută în lume, dintre care jumătate sunt minori, a denunţat Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
În raportul anual, această agenţie a ONU şi Centrul de cercetare „Iniţiativa Oxford pentru Sărăcie şi Dezvoltare Umană” (OPHI) își exprimă îngrijorare cu privire la rata sărăciei, care este de trei ori mai mare în ţările aflate în război. Niciodată nu au existat atât de multe conflicte armate, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, precum sunt în prezent.
„Indicele sărăciei din 2024, calculat pentru anul 2023, prezintă o imagine care dă de gândit: 1,1 miliarde de oameni suferă de sărăcie acută, dintre care 455 de milioane trăiesc în zone de conflict. În ţările sfâşiate de război, rata sărăciei este de trei ori mai mare decât în ţările în pace”, a declarat Yanchun Zhang, șeful statisticienilor la PNUD.
În aceste naţiuni, care sunt victime ale conflictelor armate, „privaţiunile cu care se confruntă oamenii sunt de trei până la cinci ori mai acute, deoarece, pentru săraci, lupta pentru nevoile lor de bază este mult mai grea”.
Sărăcia extremă continuă să afecteze zonele rurale mai mult decât zonele urbane, aproape 84% dintre săracii lumii trăind la ţară. Dintre cele mai sărace persoane, 584 de milioane sunt copii şi adolescenţi. Rata sărăciei pentru minori în lume este de 27,9%, comparativ cu 13,5% pentru adulţi.
Marea majoritate a celor mai săraci (83,2%) trăiesc în Africa Subsahariană şi Asia de Sud, adică subcontinentul indian, cea mai populată regiune a planetei.
Cele cinci ţări cu cel mai mare număr de persoane foarte sărace se confruntă cu o creştere puternică a populaţiei: India, cu 234 de milioane de locuitori în „sărăcie acută” (din 1,4 miliarde de locuitori!), Pakistan, cu 93 de milioane (din 236 de milioane de locuitori), Etiopia, cu 86 de milioane (din 123 de milioane), Nigeria, cu 74 de milioane (din 218 milioane), şi Republica Democrată Congo, cu 66 de milioane de oameni foarte săraci din 100 de milioane de locuitori.


