Maria Cuţarida-Crătunescu a fost o deschizătoare de drumuri pentru emaniciparea femeilor din ţara noastră. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în contextul în care România încă nu oferea șanse egale la educație, ea a răzbit și a făcut-o într-un domeniu (medicina) în care femeile erau primite doar ca infirmiere și surori de caritate. Maria Cuţarida-Crătunescu – prima femeie medic şi prima femeie cu titlul de doctor în medicină din România – s-a dedicat total carierei şi a fost animată în primul rând de dorinţa de a demonstra lumii întregi, dar mai ales elitei bucureștene pline de prejudecăți, că şi o doamnă poate ajunge departe, profesional şi intelectual.
Maria Cuțarida s-a născut la 10 februarie 1857, la Călărași, într-o epocă marcată de profunde tulburări sociale, pe când femeile abia dacă terminau gimnaziul și nu aveau drept de vot. Încurajată de familie şi ambiţionată de exemplul altor tinere din străinătate care studiau medicina, ia drumul Școlii Centrale din Bucureşti, iar apoi ajunge la Zürich, unde se înscrie la Facultatea de Medicină. Însă, pentru că avea dificultăți de exprimare, se transferă la Montpellier, în Franța.
În 1880, Camera Deputaților de la București primește o petiție de la o tânără româncă din Călăraşi, studentă la Montpellier, care solicită să i se acorde o bursă pentru continuarea studiilor: „Mijloacele tatălui nu mă mai pot ajuta şi sunt în situaţia de a întrerupe învăţătura”. După un an, i se răspunde: „Considerînd că o femeie medic poate aduce servicii însemnate societăţii, considerând că asemenea ştiinţă lăudabilă trebuie încurajată, considerînd că ar fi chiar în dauna societăţii ca dânsa să-şi întrerupă învăţătura, se acordă d-rei Maria Cuţarida o bursă de 2400 de lei pe an, pe timp de patru ani, începînd cu 1 octombrie 1881”.
Merită reținut și că, atunci, în Franţa, doar 17 fete studiau medicina. Una dintre ele era românca Maria Cuţarida.
Își susține doctoratul la Facultatea de Medicină din Paris (1884), cu lucrarea „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin”, fiind prima femeie din Europa de Est care a elaborat o asemenea teză.
Deși se putea stabili și profesa în Franța, alege să se întoarcă acasă, dar revenirea în România o aduce în fața cruntei realități – societatea încă mai trata femeia ca fiind inferioară intelectual bărbatului, astfel că este respinsă de la toate concursurile pentru ocuparea unui post de medic la care participă.
Într-un final, reușește să intre, ca medic secundar, la Spitalul „Filantropia”, unde oferă consultaţii gratuite. În paralel, se dedică asistenţei medicale la Fabrica de Tutun, îngrijind aproape 2000 de muncitoare. În 1886 devine şefa catedrei de Igienă a Azilului „Elena Doamna”, iar în 1891 primește conducerea secţiei de Ginecologie de la „Filantropia”. Demisionează de aici după numai trei ani, când Eforia Spitalelor din București decide să modifice profilul secţiei în Chirurgie ginecologică.
Maria Cuţarida îşi încheie cu amar practica spitalicească în România și se dedică asistenţei medico-sociale a mamei şi copilului. Pune bazele organizaţiei „Leagănul” şi „Societăţii Materna”, care se dedica ocrotirii copiilor nevoiaşi, fără deosebire de religie, naţionalitate sau legitimitate. „Materna” funcționează în Fabrica de Tutun și a fost prima creşă internă din România care avea să sprijine mamele muncitoare cu copii.
În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată la Institutul și internatul Evanghelic, acolo unde a lucrat cot la cot cu Regina Maria. După încheierea ostilităţilor, având sănătatea şubrezită, Maria Cuţarida-Crătunescu se retrage din activitatea medico-socială, iar la 16 noiembrie 1919 trece la cele veşnice. Avea doar 62 de ani, iar în ultimele zile de viață a fost înconjurată de câteva dintre discipolele sale, tinere care au învățat de la ea ce înseamnă tenacitatea și vocația unui medic.
Ca o informație de culoare, trebuie spus că prima femeie medic din istorie, fapt atestat documentar, se numeşte Trotula di Ruggiero și a trăit în jurul anilor 1050. Locuia în sudul Italiei şi se știe că a studiat la Şcoala Medicală din Salerno, prima instituţie din lume care, începând cu anul 900, a acceptat femei la cursuri. Documentele vremii, păstrate până astăzi, arată numeroase tratate de medicină scrise de Trotula, despre bolile femeieşti, neonatologie, boli ale pielii şi cosmetică.