Dimpreună cu fundațiile, asociațiile și casele de ajutor reciproc, cooperativele sunt printre cele mai importante organizații din domeniul economiei sociale, dovadă și recenta recunoaștere venită din partea ONU. În România postdecembristă, sectorul cooperatist s‐a restrâns semnificativ – unele societăți s‐au dizolvat, altele și-au redus activitatea, pe scurt, fiecare a căutat să supraviețuiască într-un capitalism sălbatic, greu de digerat.
Colac peste pupăză, schimbarea cadrului economic a plasat cooperativele pe poziții marginale, mulți grăbindu-se să vorbească despre o competitivitate scăzută. În realitate, însă, meșteșugarii români s-au văzut nevoiți să suporte concurența produselor de import, mult mai ieftine și de o calitate îndoielnică; treptat, societățile coopeative nu au putut rezista creşterii masive a numărului de agenți economici cu obiect de activitate comercial.
România, la momentul integrării în diverse structuri internaționale, și-a asumat să pună lacătul pe multe sectoare din economia, iar efectul de bumerang nu a întârziat să apară. Pentru că armata nu a mai fost obligatorie, MApN a tăiat comenzile pentru mantale și paltoane ce fuseseră plasate la diverse cooperative. Un alt exemplu poate fi dat și prim sistarea producției la marile uzine din țară („Tractorul”, „Roman” etc), care a afectat, direct, și cooperația meșteșugărească. În fine, dat fiind că piața de haine a fost cucerită de „chinezării” și „turcisme” ieftine, marfa cooperativelor, unde prețurile sunt inevitabil mai mari (se plăteşte manopera lucrătorului), nu a mai avut aceeași căutare.
Pe cale de consecință, pentru a‐şi asigura supraviețuirea în noul sistem al economiei de piață, cele mai multe întreprinderi au trebuit să caute noi surse de venit, iar uneori asta a însemnat închirierea spațiilor deținute. Evident, ca un prim efect a apărut reducerea capacității de a desfăşura activități economice proprii.
Azi, se vorbește mult despre „supraviețuire”, devenit un cuvânt cunoscut peste tot în țară și, hai să recunoaștem, folosit nu doar de sectorul cooperatist. E vorba de „supraviețuire” și în industria auto, petro-chimică sau hotelieră, este despre a nu dispărea și în cazul multor IMM-uri. Acest termen caracterizează, oarecum, şi strategia economică a multor operatori, care, în fața noilor realități (costuri financiare), nu mai sunt interesați să apeleze la credite bancare, ferindu‐se, astfel, să acumuleze datorii.
Revirimentul sectorului cooperatist, dificil de anticipat, nu este, totuși, imposibil. Pentru că majoritatea funcționează ca entități închise și cu puține resurse, şansele unor astfel de societăți de a depăşi singure problemele pe care le întâmpină sunt mici. Vorbim de câteva bariere importante, precum contextul economic dificil, dar mai ales lipsa sprijinului prin facilități fiscale. Două condiții sunt importante pentru a reușit în acest capitalism agresiv – păstrarea patrimoniul (ceea ce multe cooperative au făcut) şi menținerea şi chiar împrospătarea forței de muncă. Având asigurată baza umană şi materială, un manager priceput poate crea o formă viabilă de organizare, care să reunească activitatea economică cu solidaritatea socială.