Despre cooperație, gânduri de ieri, reflecții actuale
În spatele unui titlu interesant – „Partidele de guvernământ și autonomia cooperației” – Gazeta “Viaţa CM” a descoperit în arhiva Bibliotecii Naționale un interesant articol, în numărul 6/1935 din „Românul”, despre situația cooperației la nivel național și percepția în societate a acestui fenomen care pe atunci devenea tot mai răspândit, atât pe plan local, cât și continental. Autorul, un distins doctor arădean pe nume Gheorghe Mladin (aveam să aflăm, ulterior, că este ilustru înaintaș al actualului președinte al UJCM Arad) nota în introducere următoarele:
„Nebunul de Fourier a venit pe terenul economiei cu ideia asociației de persoane. Această ideie a început să prindă teren între clasele nevoiașe. Astăzi tot mai mult se flutură această ideie a cooperației care este o asociație de persoane pentru o repartiție mai justă a beneficiilor din muncă”.
Interesant cum roata istoriei se întoarce și prezentul ne aduce, din nou, în fața unei situații asemănătoare. Vremurile dificile, zugrăvite prin tot felul de crize născute din evenimente mai mult sau mai puțin provocate în mod intenționat, fac ca societatea prezentului să-și îndrepte privirea (și) spre această formă de organizare – cooperarea. Sau „asociația de persoane”, cum frumos îi spunea autorul în „Românul”.
În 1935, cooperația se întindea peste România și era văzută ca „platoșa” clasei mijlocii. Oamenii care făceau parte din această clasă aveau garanția protecției și al ajutorului negreșit, de la finanțare și până la orice altfel de sprijin cerut.
Trei curente erau observate în mișcarea cooperatistă, iar ultimul considera cooprația ca fiind un „instrument de transformare socială având de scop transformarea economiei capitaliste în economie națională cooperativă”. Așadar, în plină perioadă interbelică, românii înțelegeau că acesta este modelul de urmat, căci, remarcă autorul articolului, „ultimul curent tinde tot mai mult să se accentueze în România (…) Mişcarea cooperatistă este o mişcare naţională, în care capitalul este servitorul omului. La coop. de credit, beneficiile se împart în raport cu împrumuturile, la coop. de consum beneficiile se împart în raport cu cumpărăturile, având rolul de a educa consumatorul”.
Pe atunci, la nivel european începuse să se dezvolte câte o formă de cooperație corespunzătoare fiecărui stat/fiecărei regiuni în parte; de exemplu, în Franța era cooperație de producție, în Danemarca – numeroase cooperative rurale, în Germania – cooperative de credit, în Anglia – lăptăriile și abatoarele controlau piața. La 1935, România avea „o structură economică, politică și socială în care se poate desvolta toate speciile de cooperative, dela cooperativa de credit, producție până la cooperativa de consum”.
În încheiere, observa autorul articolului, „singurul mijloc pentru ridicarea cooperaţiei este: Daţi autonomie deplină cooperaţiei! Numai în cadrul unui regim autonom se poate desvolta o cooperaţie isvorâtă din necesităţile economice politice şi sociale ale ţărănimii, în care se oglindeşte în mod just şi echitabil nu numai interesele ţărănimii ci şi interesele tuturor celorlalte clase sociale din România”.
Laurențiu Teodorescu