Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » De prin LUMEA COOPERAȚIEI » Adunarea Generală ACI de la Bruxelles

Adunarea Generală ACI de la Bruxelles

Cooperatorii din întreaga lume s-au întâlnit la Bruxelles, în Belgia, în data de 28 iunie, cu prilejul Adunării Generale a Alianței Cooperatiste Internaționale.

În jur de 220 de delegați din peste 60 de țări au participat la acest eveniment.

Salutând reprezentanții cooperatorilor din toată lumea, președintele ACI, Ariel Guarco, a declarat: „Vreau să vă mulțumesc că ați fost aici și că ați călătorit din întreaga lume pentru a participa la această adunare – un moment atât de important pentru toate cooperativele – în care membrii se întâlnesc democratic pentru a evalua sarcina îndeplinită și pentru a planifica calea de urmat”.

După aprobarea procesului-verbal al Adunării Generale, delegații au discutat revizuirea Actului Constitutiv al ACI, pentru a se asigura că respectă actualizările din legislația belgiană privind companiile și asociațiile. De asemenea, ACI a profitat de această ocazie pentru a aduce îmbunătățiri privind coerența, în scopul unei bune guvernanțe.

Actul Constitutiv al Alianței Cooperatiste Internaționale a fost aprobat în întregime. Ca parte a modificărilor propuse, putem aminti faptul că Statutul ACI a fost redenumit Regulamentul Intern al Adunării Generale, pentru a se conforma terminologiei juridice belgiene.

Delegații au aprobat regulile interne revizuite.

Un alt moment important al Adunării a fost aprobarea reprezentanților nou aleși ai organizațiilor sectoriale din Consiliul ACI: prof. Petar Stefanov, nominalizat de cooperativele de consum din întreaga lume (CCW), Giuseppe Guerini, nominalizat de Organizația Internațională a Cooperativelor industriale și de servicii (CICOPA), Bhima Subrahmanyam, nominalizat de Asociația Internațională a Cooperativelor bancare (ICBA), și Dong-Jin, nominalizat de Organizația Internațională a Cooperativelor de pescuit (ICFO). La momentul actual, toate organizațiile sectoriale ACI sunt reprezentate în Consiliul de Administrație.

De asemenea, dr. Graciela Fern Procenndez Quintas, președintele cooperativelor din America, a fost aleasă vicepreședinte ACI.

La final, președintele Ariel Guarco a prezentat planul de lucru al ACI pentru următoarele luni, urmat de aprobarea bugetului pe anul 2023. Ordinea de zi a vizat și prezentarea Raportului anual de activitate al ACI (aferent anului 2022). În încheiere, liderul ACI a mulțuimit cooperatorilor din toată lumea pentru prezență, invitând delegații la Adunarea Generală de anul viitor, care se va ține în New Delhi, India.