500 de ani de la prima scriere în limba română
Poate că, într-adevăr, de multe nu vrem a ne reaminti când privim în urmă, spre 2021 ce a trecut, însă o aniversare merită relatată și apreciată la justa-i valoare. Anul trecut s-au împlicit 500 de ani de la redactarea primul text în limba română, o dovadă vie a prezenței noastre în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Anul 1521, Câmpulung-Muscel. În vechea capitală a Ţării Româneşti se redacta primul document scris, compact şi unitar în limba română. Este vorba despre „Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel)”. Dincolo de însemnătatea lingvistică, scrisoarea lui Neacșu conţinea un secret de mare importanţă la acea vreme – ea îl avertiza pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre planul turcilor, grupați la sud de Dunăre, de a invada Ardealul şi Ţara Românească.
Cercetătorii care au studiat „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” au ajuns la concluzia unanimă că este vorba despre cel mai vechi document cunoscut scris în limba română. Textul are caractere chirilice și datează cel mai probabil din 29-30 iunie 1521. Descoperirea scrisorii îi aparține arhivarului Friedrich Wilhelm Stenner și ea a avut loc în 1894, în arhivele oraşului Braşov. Ulterior, textul a fost valorificat așa cum merita și de marele istoric Nicolae Iorga.
Pentru specialiști, „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” marchează trecerea de la limba slavonă, considerată sacră şi folosită anterior în redactarea documentelor cu caracter oficial sau bisericesc, la limba română. Totuși, având un caracter informal, scrisoarea păstrează numeroase elemente de sorginte slavonă, inclusiv introducerea şi încheierea, acolo unde persistă formulări slavone specifice vremii și şi sintagme precum „I pak”, ce înseamnă „şi iarăşi/ din nou”.
Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (n.r. – Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung).
I pak dau ştire domnie tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus. I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin (n.r. – Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)”.
Nicholas Cezar