Crăciunul, sărbătoarea care unește oamenii
Dincolo de griji și nevoi, românul și-a păstrat mereu speranța că mâine va fi mai bine decât azi și niciodată nu a trădat tradiția strămoșească, păstrată cu grijă în familie și transmisă din generație în generație. Și ce dovadă mai bună vrem decât aceea că decembrie rămâne cea mai așteptată lună din an?! Iar Crăciunul este regina sărbătorilor, cea mai apropiată de inimile oamenilor, cărora le umple de bucurie căminele.
Nașterea Domnului Iisus Hristos marchează apropierea între oameni, fiind serbată în lumea întreagă. Dar, chiar și la popoarele creștine, Crăciunul vine cu obiceiuri și tradiții care diferă și îmbracă tot felul de denumiri, de la o regiune la alta.
De exemplu, în multe sate din Transilvania, sărbătorile încep încă din 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Aici, fetele pregătesc de cu seară plăcinte unse cu ou și îi așteaptă pe flăcăi la o petrecere cu glume şi …lapte cald. Tot din Ardeal avem obiceiul ca în noaptea de Crăciun să se arunce cu boabe de porumb strigându-se „Rod în cucuruzi!”. Rămânem în zonă și mergem până în Maramureș, unde creștinii pun o potcoavă într-o găleată cu apă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru ca acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sită, ca în anii următori să facă ouă mai multe, iar ciobanii vor aşeza sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, spre sporirea turmei.
Și Bucovina a păstrat cât mai intactă sărbătoarea Crăciunului, iar unul dintre obiceiuri este acela de a recupera (sau restitui, după caz) lucrurile împrumutate prin sat. În unele sate, femeia iese în curte cu mâinile pline de aluat, merge în livadă şi atinge fiecare pom zicând „Cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul!”. Colindatul de Crăciun are legi și reguli specifice în Bucovina: copiii se întâlnesc din timp în grupuri de câte șase pentru alcătuirea viitoarelor cete, iar selecţia se face în funcţie de categoria socială, afinităţile personale, calităţile morale sau gradele de rudenie!
Regiune multiculturală prin definiție, Dobrogea se mândrește cu tot felul de colinde scurte şi hazlii, cum ar fi „Chitii, mitii după sac/ Zgâii ochii la colac/ Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă”.
Prin alte țări, Crăciunul începe cu opt zile înainte, cazul Italiei. Aici, sărbătoarea nașterii Domnului este cunoscută sub denumirea de Novena. Copiii recită poezii și cântă, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie! Potrivit tradiției, cadourile le sunt aduse celor mici de o vrăjitoare urâtă, numită Befana (un fel de Baba Cloanța), care umblă călare pe o mătură și se strecoară în case pe coșurile de fum ori intrând pe geamurile uitate deschise.
Germania are Christklots (obiceiul de a arde un buștean de lemn în noaptea de Crăciun pentru ca focul să apere casa de hoți și de nenorociri), iar Elveția, Bouche de Noel (același obicei al arderii bușteanului). În Țara Cantoanelor, lui Moș Crăciun i se zice Samichlaus.
Din Regatul Unit al Marii Britanii vine obiceiul de a atârna ciorapi de șemineu în așteptarea cadourilor. Merită să aflăm și cum au ajuns britanicii să împodobească bradul: pe la 1814, i-a venit această idee prințului Albert, soțul consort al reginei Victoria, care a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări și fructe. Evident că exemplul său a fost urmat de familiile aristocrate și de aici s-a răspândit în tot regatul.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradițională, iar obiceiul spune că bucatele nu se strâng de pe masă decât a doua zi pentru că Iisus Hristos vine și el să se ospăteze în casa fiecărui elen.
Laurențiu Teodorescu