Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Marius.budai cooperatie

Marius.budai cooperatie

Marius Budăi promite sprijin meșteșugarilor

Invitat să ia parte la evenimentul „Pe firul borangicului”, ministrul Marius Budăi a profitat de ocazia ivită pentru a lăuda munca meșteșugarilor din România, a căror pasiune și dedicare l-au impresionat peste măsură. În context, politicianul a transmis că este momentul ca întreaga clasă politică să-şi întoarcă privirea și spre această categorie, iar el personal a promis să ajute la promovarea târgurilor meșteșugărești.

„Trebuie să dăm o mai mare amploare târgurilor meșteșugărești, asupra cărora clasa politică românească are obligația să se aplece. Acolo, la acele târguri, deja nu se mai văd chinezării, au început să apară produsele meșterilor noștri populari. Trebuie să dăm o nouă rglementare acestor târguri și vă asigur că mă voi implica în mod direct pentru a sprijini meșteșugul românesc. Știu că tinerii nu se îndreaptă spre arta meșteșugului și din rațiuni financiare, iar asta trebuie cumva rezolvată”, a declarat ministrul Muncii, care nu a uitat să transmită „La mulți ani Cooperativei meșteșugărești Marama Musceleană, încă o sută de ani de acum înainte!”.

Micșunica Mihăilă, președintele societăţii cooperative sărbătorite, a profitat de ocazia ivită – prezența ministrului Marius Budăi – și a adus în discuție una dintre cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă sectorul cooperatist din România: „Îi spuneam de dimineaţă domnului ministru, cu scuzele de rigoare, că a fost o legislaţie a muncii puţin prea dură cu lucrătorii care au munca la domiciliu. În sensul că este o meserie în care nu poţi să faci productivitate. Totul depinde de îndemânarea şi măiestria fiecăruia. Iar produsul final nici nu se vinde la valoarea la care ar trebui să ajungă pe piaţă. Or, oamenii aceştia trebuiau să primească salarii, cheltuielile au tot curs…”.

Ultimul cuvânt a ținut să-l aibe chiar ministrul Muncii, care a preluat provocarea lansată și a plusat și el cu o alta.

Marius Budăi admite că a există neajunsuri, dar vine cu o propunere care pare cel puțin interesantă: „Mă întorc și spun. Există cerere?! Atunci, haideți să ne legăm de asta. Vă lansez o provocare și mă leg de ce am făcut în județul Bihor – am lansat acolo o bursă a locurilor de muncă. Să vă explic despre ce este vorba. I-am provocat pe oamenii de afaceri din oraș să vină cu un strung și să le arate tinerilor cum se lucrează. Au venit care cu un utilaj care imită buldozerul, care cu drone folosite în agricultură, iar liceele și universitățile au adus oferta lor de calificare. La sfârșit, eu am spus că denumesc evenimentul «Să îndrăgostim tinerii de meserii». Acum… Propunerea mea pentru voi este următoarea: hai să facem ceva similar, un program național «Să îndrăgostim tinerii de meșteșug»!”.

În încheiere, politicianul a transmis: „În mine, ca ministru găsiți un partener de dialog, vă promit!”.

Cu siguranță că propunerea ministrului Marius Budăi va fi analizată și, în măsura în care se va dovedi utilă, ea va parcurge etapele pregătitoare unui plan bine structurat.

Laurențiu Teodorescu