Nașterea Domnului înseamnă pentru toți creștinii renașterea într-o lume de speranță, fericire și iubire. Crăciunul este sărbătoarea celor ce au inima plină de dragoste pentru Iisus, iar datinile, tradițiile și obiceiurile au o esență comună determinată de magia nașterii Mântuitorului. La români, pe aceste plaiuri binecuvântate, Crăciunul este o sărbătoare care se exprimă prin împodobirea bradului, mese îmbelșugate și daruri făcute celor dragi.
Crăciunul, cea mai dragă sărbătoare a anului, este prilejul când tot românul se strânge alături de cei din familie. Pe tot cuprinsul țării se respectă cu sfințenie mersul cu colindul, se cântă și se joacă țurca, vasilica sau cerbul, se pun în scenă spectacole de teatru popular. În timpul colindului, cei rămași acasă se preocupă de împodobirea bradului, care în mod tradițional are loc pe 24 decembrie.
După mersul cu colindul vine mult-așteptata masă de Crăciun, pregătită pentru ziua de 25 decembrie, la sfârșitul postului Nașterii Domnului. Tradițional, masa de Crăciun trebuie să fie plină de bucate tradiționale – tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, cărnați, cozonaci, colaci și prăjituri de tot felul.
Masa de Crăciun este urmată de oferirea cadourilor. Această tradiție are două proveniențe, una creștină, cealaltă cu rădăcini păgâne. Prima spune că oferirea de cadouri în această perioadă este legată de Cei Trei Magi de la Răsărit, care i-au oferit pruncului Iisus aur, smirnă și tămâie, bunuri la mare căutare în acele vremuri. A doua tradiție are legătură cu bătrânul Crăciun, care, bucuros peste măsură după nașterea pruncului, a început să culeagă fructele din livadă și să le dăruiască micuților de pe ulița satului.
În mare, cam acestea sunt tradițiile comune Crăciunului în România, dar putem vorbi de datini și obiceiuri specifice fiecărei regiuni. Indiferent de unde provin, ele sunt pline de istorie, cu o vechime de sute de ani.
Obiceiuri de Crăciun în Oltenia
În Ajunul Crăciunului, femeile merg la cimitir, tămâiază mormintele și împart vecinilor colaci copți care au în mijloc ouă. Această tradiție poartă numele de „moșii de Crăciun”.
Prin anumite zone chiar se mai păstrează un obicei străvechi – colindul pițărăilor. Bărbații tineri, purtând costume populare, se adună în cete și împodobesc prăjinile cu steaguri, clopoței, ciucuri și coronițe cu flori. Astfel costumați ei merg la colindat pe la toate casele din sat.
Apa norocului, obicei în Muntenia și Dobrogea
Pornind spre est, descoperim că, în prima zi de Crăciun, muntenii petrec alături de familie în jurul mesei bogate, iar gospodinele pregătesc apa norocului. Femeile stropesc cu această apă fiecare încăpere, obicei care se repetă timp de șapte zile, dacă familia a trecut prin multe greutăți înainte de Crăciun.
În Dobrogea, grupurile de colindători, formate din tineri necăsătoriți, umblă din casă în casă începând cu Ajunul Crăciunului și până la Bobotează; ba în Adamclisi și Aliman, de exemplu, există trei cete de colindători: ceata copiilor, ceata mică (formată din tineri necăsătoriți) și ceata mare (alcătuită din bărbați însurați). Uneori, cântatul este însoțit de jocul caprei, iar costumul purtat îmbină elemente cum ar fi coarnele cerbului și/ sau ciocul berzei. Colindătorii sunt răsplătiți cu mere, nuci și colaci, iar fetele nemăritate dăruiesc tinerilor coronițe de flori.
Ursitorul Moldovei
Una dintre cele mai vechi tradiții de Crăciun din Moldova este cea a ursitorului. El este primul care gustă din bucatele tradiționale lăsate de gospodine într-o strachină, pe prispa casei. Nimeni nu are voie să mănânce înaintea ursitorului, iar tradiția spune că fetele nemăritate își vor visa soțul în prima noapte.
În Moldova, de Crăciun, gospodinele ornează casa cu busuioc, bumbișor și maghiran. Tot aici, o altă tradiție este „Păstrarea Luminii”. În seara de Ajun, țăranii aprind un rug de bușteni pentru a ține „vie” cât mai mult lumina. Aceleași obiceiuri se regăsesc și în Bucovina, unde, de Ajun, copiii se îmbracă în costum tradițional și pleacă la colindat. În unele sate, se joacă Viflaimul, unde tinerii pun în scenă povestea Nașterii Domnului.
Maramureșul, cu tradiții moștenite de veacuri
O tradiție întâlnită doar în Maramureș este „Jocul moșilor”, iar moșii sunt, de regulă, tineri care poartă măști din păr de capră sau oaie, gata să „dea” cu biciul în cei care le ies în cale. Tot de Crăciun, copiii merg cu steaua. Colindătorii nu intră decât în gospodăriile unde porțile sunt deschise și lumina, aprinsă; astfel, gazda le dă de veste că îi poate primi și este gata de omenire.
Un alt obicei din Maramureș este Cavnicul și presupune purtatul unor cămăși și pantaloni de culoare albă de către colindători. Pe cap, ei au măști din piele de capră sau oaie, iar la mijloc, un brâu cu mai multe clopoțele. Încă o datină frumoasă este în Borșa. „Zânele Vestitoare” sunt trei fete îmbrăcate în alb, care umblă din casă în casă pentru a vesti nașterea Domnului. Pentru mesajul adus, sunt răsplătite cu nuci, mere sau bani.
Datini în Banat și Crișana
Banatul este renumit și pentru Vilfaimul interpretat de tineri, însă aici povestea începe din momentul în care Irod a poruncit uciderea pruncilor.
În zona Banatului, împodobirea bradului este total diferită, în sensul că în pom nu se pun globuri și beteală, ci dulciuri, iar sub brad, un colac, un cârnat și o sticlă de rachiu, daruri aduse pentru a-l cinsti pe Moș Crăciun.
Transilvania, centru al tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun
Am păstrat la urmă Transilvania fiindcă aici regăsim poate cele mai multe obiceiuri și tradiții de Crăciun.
În seara de Ajun, gospodarii se spală pe față cu apă de râu dintr-o găleată în care s-a pus un ban de argint. Asta va îndepărta spiritele rele. Prin unele locuri, banul este înlocuit cu nuci, pentru ca familia să fie sănătoasă și mândră tot anul.
Nu departe de Cluj sunt „Junii Mărișelului”. După slujba religioasă, 10 tineri din sat ies la colindat în fața bisericii, prilej cu care ei invită la dans fetele nemăritate. Iar prin satele de pe Târnave încă se mai păstrează „butea feciorilor” – din timpului postului Crăciunului, flăcăii strâng vin pentru petrecerea din săptămâna de după Crăciun. Ceata de colindători este bine organizată, iar fiecare membru are un rol: ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic. Tot pe aici se cântă și colindul „Împăratul Romei”, care spune povestea Nașterii Mântuitorului în timpul împăratului roman Octavian și descrie venirea magilor cu aur, smirnă și tămâie.
Iată, așadar, de ce venirea pe lume a Fiului Domnului este cea mai iubită sărbătoare. Crăciunul este momentul în care ne adunăm laolaltă, cu mic cu mare, pentru a fi măcar câteva clipe împreună. Iar obiceiurile, tradițiile și datinile ce ies la iveală ne definesc comunitatea, ne oferă speranță pentru noul an și ne arată că, prin noi și credința noastră, viitorul poate fi mai bun, mai frumos.
LIA PINTILIE







