În tumultoasa societate contemporană mai toți cei ce s-au vrut a fi oameni, oameni obișnuiți, au dat din greu pentru a reuși să facă parte dintr-o comunitate normală; ba șomaj, ba falimentul societății, ba neplata taxelor deduse din salariu și câte altele. Muncă, muncă, zeci de ani și la sfârșit te alegi… cu ce? Tot ce este scris mai sus sunt concluziile unuia dintre puținii dulgheri care mai există pe Valea Gurghiului, Petruț Chirteș. A devenit din muncitor dulgher un renumit meșteșugar care a vrut și a reușit să reînvie meșteșugul sculptării lăzilor de zestre, cunoscute în zonă sub denumirea de lădoaie, fără de care fetele nu prea erau căutate.
Petruț Chirteș, azi în vârstă de 73 de ani, a lucrat peste patruzeci de ani în construcții, mai ales de lemn, ridicând cabane turistice de la temelie până la acoperișurile de șindrilă. S-a ales cu „praful de pe tobă”. De aceea, după ieșirea la pensie, s-a gândit că reînvierea meșteșugului lăzilor de zestre ar fi benefic și pentru el cât și pentru întreaga Transilvanie. Zis și făcut – s-a apucat, de câțiva ani, să sculpteze aceste „lădoaie ”, cu speranță dar și cu scepticism în suflet. După ce a realizat primele lăzi de zestre a avut surpriza să constate că oamenii locului chiar își doresc să se întoarcă la bogăția moștenirii lăsate de înaintașii lor, iar acum aproape nu mai face față comenzilor. Această nouă realitate l-a făcut să atragă tineri spre străvechiul meșteșug. Povestește blând, dar hotărât: „Din meseria asta, dacă un tânăr și-o însușește, la cât e de greu acum în România, trăiește domnește, duce o viață decentă. Eu cu pensia nu aș putea trăi nici două săptămâni, dacă nu aș lucra aș fi mort”. Și meșterul lucrează. A făcut lăzi de zestre și numeroase obiecte bisericești. După primele lădoaie moda a devenit retro, cerându-se din ce în ce mai mult. El reușește să facă chiar o cronologie meșteșugărească: „În anii ’80-’90 era fierul la modă, toți făceau porți și garduri din fier, dar de când am introdus dulgheria străveche, sculptura în lemn, nu se mai lucrează cu fier, forjat sau nu. La toată lumea prinde moda veche și lemnul, care este sănătate. Să ai în casă o ladă de zestre este ceva deosebit. Parcă ai un culoar permanent cu trecutul și poți să realizezi căile bune ale viitorului”.
Lăzile de zestre realizate de Petruț Chirteș sunt din lemn de cireș și stejar, lemn de esență tare, care poate dura secole. Sculptatul lăzilor depinde de talent, imaginație și îndemânarea de a folosi dalta. Meșteșugul este un amestec de dulgherie, strungărie în lemn, sculptură și pictură. Toate acestea sunt puse sub semnul tradiției. Meșterul folosește pe aceste lăzi doar motive tradiționale din zona Văii Gurghiului și de pe Valea Mureșului Superior. Motivele care se regăsesc pe aceste minunate realizări meșteșugărești nu sunt întâmplătoare, ci au o simbolistică aparte: partea de sus arată modele de înfrumusețare a straiului femeiesc, iar cea de jos, reprezintă modelul de pe cămașa bărbatului. Soția sculptorului, Elena Chirteș, își amintește că toată lumea avea ladă de zestre în casă, fiindcă acolo se păstrează țoalele și mai ales toată avuția nevestei. Până la urmă asta este: Femeia este stâlpul casei! Pentru a ne explica dânsa continuă: „Femeia e deasupra, ea pune mereu capacul – suvenirurile, pana de mire, podoabele și hainele de nuntă cu toate își găsesc locul pentru a fi păstrate în timp”. Așa că domnilor, luați aminte: lucrați, meșteriți, dar țineți cont permanent de ideile, părerile, și mai ales de dorințele partenerelor de viață.
LIA PINTILIE