Încă de când a apărut, despre Covid-19 s-a tot spus că va dispărea 2 odată cu încălzirea vremii, la fel ca în cazul unei gripe sezoniere obișnuite. După trei luni în care a „arestat” planeta întreagă, SARS-CoV-2 readuce în discuție subiectul „sezonalității”.
Caracterul sezonier nu este ceva neobișnuit pentru un „virus respirator”, ba chiar a fost obiectul mai multor studii din avalanșa de lucrări științifice care au acompaniat valul pandemic. „Numeroase virusuri respiratorii sunt sezoniere, cum ar fi gripa sau VSR”, a declarat epidemiologul francez Antoine Flahault.
Prin urmare, și SARS-CoV-2 ar putea fi influentat de anotimpuri – temperatură, umiditate, razele Soarelui sau comportamentele umane.
Însă ce argumente pot fi aduse în sprijinul unei astfel de afirmații? În primul rând, Covid-19 a apărut la sfârșitul lui 2019, în plină iarnă. Apoi, „el a antrenat epidemii puternice în zonele temperate din emisfera nordică, în perioada ianuarie – mai, în timp ce actiunea sa a fost mai redusă în zonele temperate din emisfera sudică”, a arătat Flahault.
De la începutul lunii iunie se observă o reducere pronunțată aproape peste tot, cu excepția anumitor regiuni din emisfera nordică, precum Suedia, Polonia și unele zone din America. Pe de altă parte, odată cu apropierea iernii australe, Argentina, Chile, Brazilia și Africa de Sud se confruntă cu o creștere considerabilă a epidemiilor.
„În general, impresia este că există o frânare estivală, însă aceasta poate fi parțială și ar putea să nu reușească neaparat să împiedice o circulație, posibil moderată, pe tot parcursul verii”, a atras atenția reputatul medic de la Universitatea Geneva.
Așadar, sezonalitatea SARS-CoV-2 rămâne o ipoteză în picioare, dar una dificil de testat și probat, crede și specialistul în boli infecțioase Pierre Tattevin. El dă ca argument un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Princeton, publicat recent în revista Science. Americanii au constatat un efect secundar al temperaturii și umidității asupra răspândirii virusului, cel puțin în stadiile incipiente ale pandemiei. „Virusul se va răspândi rapid, indiferent de condițiile climatice, deoarece există un factor mult mai preponderent pentru circulația SARS-CoV-2: actuala imunitate colectivă slabă a populației”, arată studiul de la Princeton.
Nicholas Cezar



