A fost o vreme când te loveai de ei aproape la fiecare colț de stradă, iar lumea îi cunoștea după nume, căci nu se întâmpla să le treci pragul zilnic. Prezentul ne dezvelește, însă, deziluzia provocată de o societate hămesită, care consumă și devorează destine. Cizmarii sunt azi exponenții unei meserii în extincție, dovadă că trebuie să faci muncă de investigație ca să mai găsești un „confecționer de încălțăminte” priceput, capabil să schimbe niște flecuri.
La București, doar câțiva mai robotesc în piață, iar printre ei este și un tânăr de 43 de ani, poate ultimul ucenic ieșit din breaslă. De aproape trei decenii s-a dedicat acestei meserii, pe care o slujește cu credință într-o prăvălioară de „3 pe 3” de pe strada Lizeanu, din Capitală. Se prezintă Florin și spune cu detașare că dintotdeauna și-a dorit să învețe o meserie, trăsătură de familie, după cum recunoaște. Inițial a vrut să se facă ospătar-bucătar, dar concurența era prea mare și n-a luat examenul. A urmat, totuși, cursurile liceale la seral și a ieșit „cizmar”, iar apoi a avut grijă să obțină și diploma de Bacalaureat.
Meserie a învățat de „cel mai mare meșter, profesorul Enache. Era «șeful Creației». El făcea toate modelele care se făceau pe atunci. În termenii de azi, i-ar zice «shoes designer»”. De la el a deprins tainele meseriei și secretele tuturor uneltelor cu care lucrează, de la falț (un fel de patent cu care trage la calapod), vaghere (un cuțit bine ascuțit), giubăr (unealtă folosită la călcatul flecurilor) și până la foarfece ori diverite ciocane.
Dacă înainte întâlneai câte o cizmărie la fiecare colț de stradă, azi abia strângi o duzină din toată Capitala. Mulți meseriași s-au prăpădit, alții au renunțat, iar din urmă n-au mai apărut tineri interesați să „pingelească”. Care sunt motivele, aproape că nici nu are rost să mai căutăm răspunsuri, ele oricând pot fi combătute și s-ar naște interminabile dialoguri contradictorii. Cert e că, în prezent, marfa din străinătate a inundat piața, iar România, incapabilă să concureze cu produsele ieftine importante, a pus cruce și acestui sector. Rezultatul: prin bazarele din piețe, o pereche de încălțări poate costa chiar mai puțin decât o reparație la cizmar!
Reparații – da, pe comandă – ba
Cândva o necesitate, încălțările făcute la comandă au devenit, azi, o raritate. „Dacă vine cineva la mine să-i fac, la comandă, pantofi cu «talpă de talpă», costă de la 500 de lei în sus. În magazine îi găsești tot cu banii ăștia. Nu mai fac că nu merită!”, se tânguie cizmarul din Lizeanu. Are și de ce, fiindcă românii nu înțeleg ce presupune să lucrezi pe comandă: „Trebuie, mai întâi, să iei măsura picioarelor respective, să «încarci» calapodul conform măsurătorii luate, să stabilești modelul după cum are piciorul clientul și, apoi, ca să faci treaba ca la carte, trebuie făcut un tipar special. Asta implică costuri suplimentare. Nu mai vorbesc despre alte cerințe ale clientului, cum ar fi tipul de piele, culoarea și căptușeala, care poate fi tot din piele sau sintetică. Totul se reflectă în preț”.
Își ține mâna formată lucrând pentru familie, dar și meșterind la „ciobotele” VIP-urilor care mai caută cizmarii de altădată, cum e cazul lui Cornel Dinu și Gelu Voican-Voiculescu, care regulat îi trec pragul atelierului.
Nicholas Cezar