Când meseriile lor nu au mai avut căutare, o fostă vitrinieră şi o fostă supraveghetoare a sălilor muzeale s-au reprofilat şi au devenit două dintre cele mai solicitate şi experimentate restauratoare de obiecte de artă din România. Cu răbdare şi pricepere, ele „vindecă” absolut orice din ceramică, metal, chiar și documente, texte scrise sau cărţi vechi.
„Cred că a fost scris în destinul meu să ajut la vindecarea atâtor obiecte vechi, care acum sunt admirate de iubitorii de artă. În 2002, m-am angajat ca supraveghetor la Muzeul Judeţean Giurgiu. Mă copleşeau obiectele care intraseră în grija mea şi parcă mă înconjurau cu o anumită aură. La început, nu ştiam ce caut eu printre atâţia oameni de ştiinţă, dar nu a durat mult şi, în timpul diverselor activităţi profesionale, colegii mei au observat că făceam diferite lucruri şi aveam răbdare. Spre exemplu, coseam un goblen sau lipeam ceva şi din mâinile mele ieşea ceva deosebit. Şi atunci şi-au dat seama că, probabil, am înclinaţie oarecum către meseria asta”, mărturiseşte restauratoarea în ceramică-metal Mariana Stancu.
Deşi pentru mulţi manevrarea metalului, a arcurilor cu săgeţi, a unor buzdugane sau toporişti folosite în lupte ar putea face parte doar dintr-o meserie specifică bărbaţilor, ea spune că această profesie poate fi îmbrăţişată şi de o femeie: „Este o meserie interdisciplinară, trebuie să cunoşti şi un pic de fizică şi de chimie. Deşi nu ştiam ce înseamnă această meserie şi nici nu visam la asta, acum sunt total dedicată şi nu m-aş mai vedea făcând altceva (…) Când primesc fragmentele dintr-un obiect, analizez forma şi pasta din care este făcut, apoi intră în lucru imaginaţia mea, acuitatea vizuală şi este ca un puzzle: analizezi forma fragmentelor, le desfăşori şi le îmbini”.
Mariana Stancu dezvăluie că a restaurat vase de provizii, de incineraţie, vase mici folosite în diferite scopuri. Printre „copiii” de suflet sunt „efigiile lui Mihai Viteazu făcute de sculptorul Constantin Baraschi, care au stat pe vechiul pod de la Călugăreni, înainte ca podul să fie reabilitat. La efigii a fost muncă de echipă, am lucrat aproape un an pentru că obiectele sunt din bronz şi se corodaseră”.
Ea împarte micul spaţiu din laboratorul de restaurare al Muzeului Judeţean Giurgiu cu o altă colegă, pasionată de restaurarea paginii şi a cuvântului scris, a documentelor şi a volumelor istorice. „Prima mea meserie după terminarea liceului a fost de vitrinier-decorator. Am lucrat în cooperație din 1986 până în 1993, când mi-am căutat un alt drum”, spune Carmen Ceaușu.
Printre operele restauratge se numără și „o Biblie scrisă în alfabetul chirilic din secolul al XVII-lea. Volumul era degradat în proporţie de peste 50% şi la restaurarea lui am lucrat trei fete, iar o altă colegă a lucrat la text. În momentul în care preiei un volum, îl preiei aşa cum este: bolnav, răsfirat… Îl preiei cu un dosar care cuprinde o viză a chimistului, a fizicianului, a biologului. Fizicianul îţi spune cât este de deteriorat, degradat, chimistul ce anume ai de refăcut”.
Carmen Ceaușu lucrează pe cusătură, meserie învățată înainte de Revoluție și care acum îi prinde bine când trebuie să restaureze câte o carte. „Sunt diferite tipuri de cusături în legarea volumelor. De exemplu, Biblia am cusut-o pe miez de sfoară. Se instalează pe un gherghef, pui volumul la limita gherghefului şi apoi pui sfoara. Lucrul la carte este complex. Avem instrumente şi materiale deosebite pe care le procurăm mai greu, ca de exemplu, pielea pentru îmbrăcatul cărţilor”.
Chiar dacă folosesc cele mai bune produse pentru a repara un obiect sau o carte, restauratorii știu că acest proces rămâne vizibil, este ca o rană vie pe care o coși, dar tot rămâne cicatricea.
Marius Olaru