Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » EDUCAȚIE cooperatistă » Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, colaborare pentru educație profesională cu o școală din Norvegia

Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, colaborare pentru educație profesională cu o școală din Norvegia

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” desfășoară în acest an școlar (septembrie 2019-octombrie 2020) proiectul cu tema Îmbunatățirea stagiilor de instruire clinică prin model norvegian, proiect ce este finanțat în România prin Programul de educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor. Partenerii în cadrul acestui proiect sunt Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, HOSPICE Casa Speranței și Glemmen videregaende skole, din orașul Fredrikstad, Norvegia.

Obiectivele declarate ale proiectului sunt îmbunătățirea parteneriatului agent economic – școală și dezvoltarea competențelor profesionale pentru derularea stagiilor de instruire practică ale tutorilor și profesorilor participanți la proiect.

Școala parteneră din Norvegia, Glemmen videregaende skole, este una dintre cele mai mari școli de învățământ secundar superior din Norvegia. Elevii au vârste cuprinse între 16 și 19 ani, dar există și adulți care învață fie pentru completarea studiilor liceale, fie pentru reconversie profesională.

Oferta educațională a școlii Glemmen cuprinde următoarele domenii de studiu: sӑnӑtate și asistență socială, alimentație și băuturi, electronică, mecanică, arte și meserii. În plus, la Glemmen, elevii au posibilitatea să continue studiile generale. Ȋn domeniul Sănătate și asistență socială, școala are o bogată experiență în formarea asistenților medicali pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Județul în care se află școala Glemmen, Ostfold, este printre cele mai sărace din Norvegia, înregistrând una dintre cele mai mari rate de abandon la nivel național. De aceea, școala se concentrează pe prevenirea abandonului școlar și pe motivarea elevilor pentru a termina cu rezultate bune.

Motivaṭia școlii Glemmen videregående skole de a participa în acest proiect este schimbul de bune practici. Instituṭia de învӑṭӑmânt din Norvegia este interesată să afle mai multe despre modul în care alte țări organizează activitatea educativă și pe cea practică în departamentul de sănătate și asistență socială, să obțină idei noi referitoare la procesul de învӑṭӑmânt și, la rândul lor, să trimită în viitor atât profesori, cât și elevi în ṣcoala partenerӑ.

Colegiul UCECOM „Spiru Haret” poate oferi exemple de bună practică, având în vedere cӑ nu întâmpină probleme referitoare la absenteismul elevilor din domeniul Sănătate și asistență socială.

Pentru Colegiul UCECOM „Spiru Haret” rezultatele implementării acestui proiect sunt actualizarea memorandumului de înțelegere și a acordurilor de instruire practică pentru elevii din domeniul Sănătate, realizarea unui caiet de instruire practică pentru elevi cu actualizări din memorandumul și acordurile de învățare, actualizarea documentelor de evaluare folosite în stagiile de instruire practică, utilizând exemple de bună practică ale sistemului de învățământ norvegian, elaborarea unei programe școlare (curriculum la decizia școlii) pentru îngrijirea vârstnicilor.

În perioada 25 – 29 noiembrie 2019, grupul țintă format din patru profesori de instruire practică, calificările Asistent medical generalist și Asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare ai Colegiului UCECOM „Spiru Haret”, un profesor calificarea Tehnician optometrist, un profesor de limbă engleză și trei tutori de instruire clinică ai HOSPICE Casa Speranței a participat la o vizită în Norvegia, în Fredrikstad, orașul în care se află școala parteneră în proiect.

În cadrul acestei vizite, grupul țintă a vizitat cele mai mari trei școli din Ostfold, școli de învățământ secundar superior, și anume: Glemmen videregaende skole, Borg Upper Secondary, Greaker Upper Secondary, care pregătesc elevi prin sistemul VET în calificarea asistent medical. De asemenea, grupul a mai vizitat două centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, centre ultramoderne din punct de vedere tehnico-funcțional și medical, respectiv Gressvik elderly home și Holmen Elderly Center. Aici a avut loc un schimb interesant de idei și s-a putut observa modul de desfășurare a instruirii practice a elevilor repartizați în aceste centre.

Pentru schimbul de experiență, reprezentanții Glemmen videregående au pus la dispoziția delegației române documentele pe care profesorii de teorie și tutorii de instruire practică din cadrul centrelor de îngrijire a vârstnicilor le utilizează pe parcursul derulării stagiilor clinice. Au fost prezentate, de asemenea, modele de utilizare a echipamentelor moderne pentru dezvoltarea competențelor din standardele de pregӑtire profesională ale calificării asistent medical. Ȋn cele cinci zile au avut loc discuții interesante despre modul de desfășurare a activității educative în sistemul de învățământ norvegian ṣi am observat metodele ṣi mijloacele de predare-învățare-evaluare utilizate de cadrele didactice în timpul orelor de predare și evaluare.

La nivelul Colegiului UCECOM „Spiru Haret”, rezultatele proiectului vor fi utilizate prin transferarea experienței dobândite de către profesori către colegii din școală și din unitățile sanitare partenere, prin organizarea stagiilor de instruire practică pe baza noilor documente ṣi a exemplelor de bună practică din Norvegia, în vederea creșterii calității pregătirii de specialitate a elevilor de la calificările din domeniul Sănătate, dar și la nivelul altor calificări, în special la nivelul calificării tehnician optometrist. De asemenea, se vor îmbunătăți atât instrumentele de învățare, cum ar fi caietul de practică folosit în timpul stagiilor clinice, cât și instrumentele de evaluare utilizate de către profesorul îndrumător de practică pentru evaluarea elevilor pe parcursul și la finalul stagului de pregătire practică.

Schimbul de experiență dintre delegația română și cadrele didactice norvegiene a fost unul interesant și util pe termen lung.