Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Parfumul unui meșteșug uitat – decorator de vitrine

Parfumul unui meșteșug uitat – decorator de vitrine

Din tolba cu meșteșuguri ce odinioară erau la mare căutare am ales să vorbim în numărul de față despre unul care azi, din păcate, puțin spre deloc își mai pune amprenta asupra societății.

Decoratorul de vitrine este strămoșul merchandiserului din prezent. Misiunea lui consta în scoaterea în evidență a produselor pe care proprietarul de magazin la avea la vânzare. Cu pricepere și grijă, un decorator de vitrine trebuia să atragă atenția potențialilor cumpărători care treceau pe stradă, prin fața prăvăliilor.

În fișa postului, căci exista și așa ceva, avea stipulat să decoreze vitrinele cu anunțuri și afișe atractive, să folosească inscripționări ornamentale pe bannere confecționate din diferite materiale, să aranjeze produsele din vitrină și, în multe cazuri, întreg magazineul, dar și să se ocupe de standurile/ saloanele de vânzare din expoziții. Un bun decorator de vitrine știa ce design se potrivește mărfurilor expuse, își începea lucrul pe baza unor schițe detaliate și, în general, avea o viziune de ansamblu despre cum o să arate totul „la gata”. Poseda cunoștințe solide despre materialele folosite în decorarea decorarea vitrinelor, cum ar fi pânza, hârtia, metalele sau materialele plastice. În meseria sa, decoratorul folosea ca instrumente pensule (sau alte ustensile de desenat), foarfece, adeziv și creioane colorate, însă cel mai mult se ajuta de …dexteritate și idei.

Și, în loc de încheiere, o informație de culoare. Este una dintre cele mai cunoscute vedete din România, prezentator tv pe care telespectatorii îl așteaptă seară de seară cu sufletul la gură. Ce legătură are Florin Busuioc cu cooperația meșteșugărească? Are, fiindcă în tinerețe „Busu” de la Pro Tv a fost decorator de vitrine la o cooperativă meșteșugărească din Hunedoara!

„După ce am terminat Armata, am fost decorator de vitrine la o cooperativă meșteșugărească hunedoreană. Țin minte că se apropia 1 mai și trebuia să pavoazăm clădirea instituției. Eu trebuia să mă urc pe o scară, să fac niște decorațiuni tricolore și să așez tabloul lui Ceaușescu pe o grindă. Scara era mai scurtă și intra sub acea grindă, iar ca să-l pot așeza trebuia să duc mâinile în spate. Le-am tot dus până când am căzut cu tot cu tablou. Jos erau niște frumoase răsaduri de flori, înconjurate de cărămizi, așezate sub formă de triunghi, deci cu muchia ascuțită în sus. Tabloul era intact, îl aveam în brațe. Când am privit cu coada ochiului, muchia cărămizilor se afla la jumătate de centimetru de capul meu. Am fost la câțiva milimetri de moarte. Atunci m-am ridicat și am dat cu tabloul de zid până l-am făcut praf”, își amintește omul care aduce vremea la Pro Tv.