Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Radu Jianu, o viață dedicată cooperației meșteșugărești

Radu Jianu, o viață dedicată cooperației meșteșugărești

ȘAPOU COLORAT

Retragerea lui Radu Jianu a surprins pe mulți, de aceea Gazeta „Viața CM” și-a permis să-l abordeze pentru un interviu despre anii petrecuți în cooperație și viața dedicată sectorului. A rezultat un dialog spumos, presărat cu gânduri calde, amintiri dragi și sfaturi binevenite pentru toată lumea, din care alegem să publicăm cele mai interesante pasaje.

POZĂ JIANU

Când vorbește, Radu Jianu nu se ferește să atingă niciun subiect, oricât ar fi el de sensibil. Despre politică, fiindcă tot avem sezonul alegerilor în această toamnă-iarnă din 2020 și nu puteam rata momentul lansării pe orbita discuției a unor întrebări, spune că în continuare nu-l tentează, cu toate că a fost curtat de marile partide. Însă cel mai bine ar fi să-l lăsăm chiar pe el să „atace” primul…

„Am fost solicitat de foarte multe partide, mi s-a propus inclusiv să fiu senator sau deputat, dar i-am refuzat pe toți”, ni se destăinuie Radu Jianu. De ce a refuzat? Iată ce răspunde: „N-am vrut să fac politică și, oricum, eram prea atașat de cooperația meșteșugărească. Viitorul cooperației, dacă tot m-ai întrebat, este strict condiționat de cine o să conducă țara, de ce partid politic va deține puterea. Cei care au fost până acum n-au prea știut ce este aceea cooperație meșteșugărească. Și este mare păcat, fiindcă nu poate exista o economie națională fără cooperație meșteșugărească”.

„Să privim spre alții… În America, o treime din economie este asigurată de cooperație, fie că aceasta se cheamă meșteșugărească, agricolă, financiar-bancară sau altfel, nu contează. Așa e și în China, și în India… Peste tot, cooperația înseamnă mult mai mult decât înseamnă în România.

În România, din lipsă de interes sau altceva, cooperația nu este băgată în seamă, chiar e ignorată. Și vorbesc inclusiv de cooperația la nivelul județean. Dacă nu ceri tu, dacă nu te impui cu un oarecare tupeu, nu îți dă nimeni, nu te ajută nimeni. Noi eram un colos în 1990, de acord, dar nu am dispărut, noi suntem tot aici. De aceea spun că viitorul cooperației depinde de niște oameni înțelepți care trebuie să ajungă la conducere”.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii care azi și-ar propune să facă pasul spre cooperație?

Înainte de pandemie, am observat că unii erau interesați de Liceul UCECOM doar ca să aibă o diplomă la mână, calificarea care să le permită să fugă imediat la muncă în străinătate. Acum, în plină pandemie, inclusiv profesorii au impresia că îi vor ține mai ușor în țară pe tineri, care încep și ei să înțeleagă că și aici își pot clădi un frumos viitor. Eu zic că trebuie să urmeze o perioadă de creștere a numărului de cooperatori și care nu ar câștiga mai rău decât la alţi privaţi. Este drept că nu toate profesiile de la școlile noastre sunt pe profilul cooperației meșteșugărești, dar eu zic că vom crește. Însă, atenție, cooperația meșteșugărească (nu?) va crește doar cu tinerii din liceele cooperației.

Cum era văzută cooperația înainte?

Vă răspund cu o întâmplare. Prin 1988, am fost chemat la județeana de partid ca să mă «studieze» ei mai bine. Voiau să mă pună director la «Industriale», în Iași. «Îmi pare rău pentru voi», zic, „dar eu nu sunt membru PCR și nici nu plec din cooperația meșteșugărească». Mi-au spus «La revedere, mulțumim» și m-au dat pe ușă afară, nervoși! Și acum râd când mă gândesc cum au vrut ei să mă atragă… Nu puteam lăsa cooperația în care activam de atâția ani!

Am terminat Facultatea de Industrie Ușoară în Iași, promoția 1971. M-am angajat în cooperația meșteșugărească direct la UJCM Iași, iar după 7 ani am fost promovat șef serviciu „Industrii”. Din 1989 sunt președintele Uniunii Județene, iar pentru un mandat, în 1994, am fost vicepreședintele UCECOM. La Revoluție, aveam 12.000 de membri cooperatori în Iași și 200.000 de metri pătrați spații în proprietatea UJCM. În prezent, ca urmare a politicilor guvernamentale și a liderilor care s-au perindat la conducerea țării, am tot scăzut numărul de cooperatori. Și valoarea spațiilor, și tot…

Iar semnul de exclamare pentru tot ce e grav a fost pus de pandemia Covid-19. Suntem afectați, raportăm cifre undeva sub nivelul realizărilor din 2019, ca toată lumea, de altfel.

Vestea retragerii dvs. a surprins pe mulți. Ce a stat în spatele unei astfel de decizii?

Să știi că am reflectat îndelung și am zis că, după atâta vechime, nu mai vreau să candidez, doresc să predau ștafeta unui tânăr. El va beneficia de tot sprijinul în continuare, atât al meu, cât și al colegilor. A fost un moment de cumpănă și o decizie dificilă de luat, dar era timpul pentru mine să fac acest pas. Mulți au insistat să mai rămân, însă le-am explicat că este mai bine așa. Vine în locul meu un băiat tânăr, serios, dedicat, care face parte dintr-o familie de cooperatori. Îi asigur pe toți că am lăsat UJCM pe mâini bune. Îmi pare rău că nu o să-i mai văd în fiecare lună pe colegii din țară și mă gândesc aici la Laza, de la Bihor, la Nemens, de la Neamț, dar și la toți ceilalți, bărbați adevărați, cu toții niște oameni de mare calitate.

Nu în ultimul rând, dă-mi voie să mai spun ceva. Am cunoscut toți președinții UCECOM de la domnul Dângă și până la doamna Grigorescu. Toți au fost oameni foarte serioși și dedicați treburilor cooperației, dar de departe cea mai faină perioadă este acum, cu doamna Grigorescu și domnul vicepreședinte Mateescu. Nu încape îndoială!