Virgil Musta, medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a vindecat de Covid-19 peste 500 de români. În condițiile în care noul coronavirus nu se lasă dus din țară, cunoscutul doctor atrage atenţia că pericolul nu a trecut, iar oamenii ar trebui să respecte, cu stricteţe, trei reguli importante: evitați locurilor aglomerate, purtați măşti în spaţiile închise şi mai ales spălați-vă cât mai des pe mâini!
„Pentru cei dintre dumneavoastră care nu au trecut personal prin experienţa Covid-19 şi poate nici nu cunosc persoane care să se fi îmbolnăvit, probabil e mai greu de crezut că pericolul încă ne paşte.
Chiar dacă la nivel mondial tocmai s-au depăşit 10 milioane de persoane contaminate oficial şi 500.000 de decese, chiar dacă am avut la începutul pandemiei experienţele concrete ale Italiei, Spaniei şi ale altor ţări importante, chiar dacă acum centrul pandemiei este în Brazilia şi India, unde se înregistrează peste 10.000 de cazuri pe zi, chiar dacă America tocmai a depăşit 2,5 milioane de cazuri, chiar dacă în Europa a reînceput creşterea alarmantă a numărului de persoane infectate în mai multe ţări, chiar dacă la noi în ţară în ultimile zile avem un numar de persoane contaminate asemănător cu cel de la vârful pandemiei şi creşte numărul celor internaţi la ATI, chiar dacă există numeroase mărturii directe fie ale persoanelor care au trecut prin forme severe ale bolii, fie mărturii ale medicilor care se confruntă direct cu evoluţia imprevizibilă a bolii, tot nu este de ajuns pentru unii să înțeleagă că este esențial să respectăm în continuare trei măsuri simple, dar care ne pot salva pe noi sau pe cei din jurul nostru care poate nu sunt atât de norocoși încât să facă doar forme ușoare: să evităm locurile aglomerate, să purtăm masca în spaţiile închise, să ne spălăm des mâinile!”, a transmis medicul Virgil Musta într-un mesaj postat pe Facebook.
Specialist în boli infecțioase, Virgil Musta afirmă că datoria sa de doctor este şi să spună oamenilor cum să se ferească de acest Covid-19: „Datoria mea de medic este împărţită în două direcţii. Una dintre ele o reprezintă tratarea pacienţilor atunci când ajung la spital, iar pentru asta am încercat şi încerc în continuare să folosesc cele mai potrivite metode în spitalul unde lucrez, fiind într-un continuu proces de studiere şi adaptare împreună cu specialiştii din țară şi din lume. Cealaltă direcţie, poate chiar mai importantă, este aceea de a spune oamenilor cum să se ferească, cum să nu se îmbolnăvească. Acesta este şi motivul pentru care am insistat pe toată durata pandemiei şi voi insista şi în continuare să comunic cum pot eu mai bine tot ce cred că v-ar ajuta să nu luaţi acest virus, voi sau persoane dragi vouă, care poate nu vor face doar forme uşoare”.
Despre revenirea la normalitatea de dinaintea pandemiei, Virgil Musta spune că libertatea se poate câștiga „numai treptat, cu respectarea regulilor. Nu există zone ale ţării cu români mai buni sau mai răi, însă există acum anumite focare care trebuie rapid izolate şi corect gestionate. Este o responsabilitate comună, atât a fiecăruia dintre noi, cât şi a autorităţilor statului, pentru ca pandemia să nu se extindă și să fie ținută sub control. Ştiu că este plictisitor să vorbim despre acest subiect pe o perioadă atât de lungă, mai ales acum, când după izolare oamenii îşi doresc libertate, dar haideţi să nu uităm de… sănătate!”.



